Today [5]

Am atatea cuvinte in minte, incat nu stiu cu ce sa incep… Imi e un pic cam dor sa fiu prezenta aici, imi e un pic dor sa scriu, sa descriu scurte momente prin care trec…

Au trecut luni bune, pot spune, ani… si nu exagerez (abia daca am 10 articole in 3 ani).

Astazi, parca am reflectat putin si am realizat cat de mult timp a trecut – nu mai sunt aceeasi persoana care a pus in randuri primele postari pe aceasta pagina.

Astazi, nu mai sunt adolescenta ce-si facea iluzii zilnic si-i placea sa viseze. Ca orice om, m-am maturizat, insa am trecut printr-o maturizare dura, prin experiente dureroase…

Astazi, ma bucur ca am reusit sa infrant toate obstacolele, ca am reusit sa raman alaturi de persoana care avea cel mai mult nevoie de mine. Acum pot spune: „Da, exista finaluri fericite!”.

Ma bucur de prezent, desi a trebuit sa trec prin experiente dramatice (cel putin pt mine), ma bucur ca am invins si ca am avut alaturi de mine, niste persoane minunate care m-au sustinut de-a lungul acestei perioade, carora le voi ramane recunoscatoare vesnic.

Today [4]

Cuvinte… Aruncam cu ele atat de usor… E simplu sa spui: „De ce ai plecat de acolo?”, „De ce ai facut…?”, „De ce? … De ce? … ”

Pentru ca… nu am vrut sa trec prin ce am trecut, as fi facut orice sa pot evita acest lucru… nu a fost usor si nimeni, absolut nimeni nu ma poate judeca fara motiv! De-asta deseori tac… si prefer sa tin pt mine, pentru ca nu stii… Pentru ca m-am saturat sa fiu judecata…

M-am saturat ca atunci cand am nevoie de o vorba calda sa-mi ridice moralul… imi spui una care ma darama… imi striveste sufletul. Am preferat sa tac, sa nu te implic, sa nu te ingrijorez… Ai fi spus: „Lasa totul balta… si vino acasa…” si nu puteam renunta intr-un moment atat de dificil, delicat si greu… Nu puteam pur si simplu sa-mi fac bagajul si sa vin acasa…

Ma doare ca am tacut, dar m-ar fi durut mai tare sa vorbesc… M-ar fi durut mai tare sa ma judecati cu motive… pentru ca-n fond, ma judecati si fara… Stiu ca-i greu fara mine si e dorul apasator… la fel il simt si eu… si nu de putine ori, am adormit gandindu-ma la voi, ca sunteti singuri, fiind singurul vostru sprijin…

Dar asa mi-a fost destinul, asa a fost sa fie… Nu vreau altceva decat sa-mi fiti alaturi… Sa aud cuvinte de incurajare… Atat…

Greu a fost si inca este… dar cosmarul s-a terminat… greu este sa o iei de la capat… dar candva o sa rasara soarele…

Stiu asta si-l astept cu nerabdare…

Today [3]

Speri, visezi, lupti… Iar intr-o secunda te trezesti cu inima franta si cu valuri de lacrimi in ochi care nu inceteaza sa se opreasca… Intrebari fara raspuns, pierzi vise, pierzi timp si clipe… momente care nu se vor mai intoarce…

Simti cum corpul iti cedeaza fizic de oboseala, iar sufletul moare usor datorita perioadei atat de lungi de incertitudine, simti ca nu mai ai curaj sa mergi inainte, nestiind ce alegeri sa faci… Stii doar ca nu mai poti lupta la nesfarsit intr-o situatie atat de firava…

Te trezesti captiva intr-o lume plina de straini, atat la propriu, cat si la figurat, captiva a timpului si a spatiului, in care nu stii ce asteptari sa mai ai si in ce directie te duce viata…

Ai senzatia ca traiesti intr-o lume in care ti-ai gasit linistea, dar traiesti viata altcuiva… daca acasa nu-ti gaseai locul… aici nu gasesti pacea interioara…

Civilizatie?!

La un moment dat ajungi intr-o situatie in care cedezi din cauza nervilor, te saturi de atata lipsa de respect si atata indiferenta…

Te saturi de oameni care se cred cei mai respectosi si perfecti, cand de fapt tot ce lasa in urma lor e un morman mare de ambalaje si conserve pe care nu sunt in stare sa le colecteze cu zilele sa le puna in pubela de gunoi… plus un batalion de germeni si bacterii care-i pot afecta pe cei de jur, involuntar…. Te saturi sa iti bati gura degeaba „M-am saturat! Te respect, respecta-ma!”.

Respectul nu sta doar in modul de a vorbi, sau de a zambi… sta si-n actiunile facute zilnic, la ce ramane in urma dupa ce gatesti, sau la miile de bacterii care se zbat pe un loc pe cada dupa un dush, dat fiind faptul ca urmeaza sa foloseasca si altcineva baia, la puful de praf care zace pe hol de zile intregi, atunci cand cineva nu face curat pt ca nu-l intereseaza…

Aceste actiuni te rod… te saturi sa tot atragi atentia, te saturi sa strangi in urma lor, pentru ca esti constient ca te poti imbolnavi si-ti iubesti sanatatea… si-n speranta ca-n acest fel le dai o lectie si invata din asta… te saturi sa umpli casa de bilete „Nu face…! Nu atinge…! Spala, sterge…!” Etc…

Te gandesti… „Am venit aici sa-mi fac un viitor, pentru ca lumea este evoluata, are alta gandire, exista respect…” dar din contra…

Le place sa traiasca asa… indiferent ca pe cei din jur ii afecteaza… Le place sa traiasca in puful de praf strans de-l lungul timpului in colturile peretilor (poate tine de cald)… in mormanele de lucruri inutile stranse de oriunde…

Asta nu-i civilizatie…

Today [2]

Uneori nu gasesti cuvinte sa poti descrie starile care te cuprind, fie ele teama, dor, durere… E greu sa fii puternic atunci cand ai impresia ca se prabusesc toate sperantele, uneori timpul se joaca cu noi provocand lacrimi si nesiguranta…

E greu sa arati tuturor ca esti bine, sa zambesti fortat la fiecare pas si sa ascunzi lacrimile si durerea de cei din jur, de persoanele pe care nu vrei sa le ranesti, cat si de rautatea celor care asteapta la tot pasul sa savureze din infrangerile tale…

E dureros sa ajungi sa nu te mai recunosti, sa uiti sa ai grija de tine concentrandu-te doar pe gasirea solutiilor pentru problemele ce se ivesc la tot pasul… e dureros sa lasi timpul sa treaca si sa nu te bucuri de soare, de ploaie, de liniste, de zilele in care ai liber de la munca, de somn…

Today [1]

E atat de greu sa treci peste anumite situatii… E atat de greu sa treci singur prin zile lungi si grele de asteptare… fara niciun raspuns… cautand in zadar rezolvarea rapida si timpul parca nu mai trece… Pare a fi blocat si oricat ai incerca sa te implici in activitati, parca e in zadar…

FB_IMG_1434566518412Momente de disperare, stresante, momente in care amintirile ruleaza cele mai frumoase clipe… urmate de lacrimi de dor…

Se spune ca atunci cand iti doresti ceva din suflet, ar trebui sa se indeplineasca… De ce nu e asa si acum?

E usor de rostit cuvinte de incurajare… dar durerea din suflet nu dispare in secunda urmatoare… E atat de greu de infruntat o situatie in care nu te-ai fi pus niciodata si ai fi zis „Daca se intampla asta, nu depasesc momentul!”

E atat de greu sa opresti lacrimile care par a nu se mai opri… atat de greu sa lupti cu timpul, sa-l faci sa treaca mai repede, sa nu para a trece o eternitate pana la rezolvarea problemei… Greu de calmat furia din suflet…

Azi [47]

nostalgiaCum sa-mi infrunt dezamagirile, cand aveam incredere in mine si stiam ca voi depasi emotiile, iar rezultatul final va fi plin de multumire? M-am dezamagit din nou, pe mine si persoanele care aveau incredere in mine, inclusiv initiatorul meu… Asa rasplatesc rabdarea acestuia??? Asa rasplatesc eforturile de a ma invata?

Sunt momente care marcheaza… invata, dar lasa in urma regrete… se pierde incredere… apar ganduri „dar… nu am avut destul curaj, nu am avut incredere in mine, suficient de multa pentru a depasi persoanele mai slabe… pentru a arata ca stiu si pot… ca sunt puternica!”

E atat de greu… atat de greu, sa faci un pas inainte, cand acum cateva clipe, dupa eforturi marete si ambitie nemarginita… ai mers 2 pasi inapoi…