Anul nou

Doar câteva ore până la trecerea în noul an.

De acest lucru sunt legate foarte multe superstiţii ca:
  • să se mănânce fructe ca mere, peşte, struguri
  • să nu se consume carne de pui, deoarece alungă norocul,
  • la miezul nopţii să ai în buzunare chiar şi căţiva mărunţişi, ca să ai noroc de bani tot anul,
  • să nu se aspire sau să se măture casa, astfel, se alungă şi belşugul
  • nu se dă nimic afară din casă, există riscul să ai casa goală tot anul,
  • să se achite toate datoriile, să nu ai datorii tot anul,
  • să nu se spele rufe de anul nou până la Bobotează, când se sfinţesc apele,
  • a nu se folosi foarfeca şi a nu se tăia nimic, deoarece se spune că se alungă norocul,
  • nu plânge şi nu te certa, astfel vei avea parte de lacrimi şi ceartă tot anul,
  • pentru noroc, să se poarte haine noi, de preferinţă de culoare roşie sau culori vesele pentru a atrage energiile pozitive,
  • biciul, strigătele, chiotele, artificiile, în general zgomotul, alungă spiritele rele,
  • la miezul nopţii, uşile se deschid larg ca să iasă anul vechi şi să intre, cu bine şi bune, anul cel nou. La Anul Nou, deasupra uşii de la intrare trebuie pus vâsc, o plantă parazit, veşnic verde, pentru că aduce noroc, spor în casă, sănătate, atrage îngerii şi pune bolile pe fugă,
  • sărutul cuplurilor sub vâsc este simbolul prieteniei, statorniciei, al păcii şi bucuriei,
  • se sparge un pahar,
  • în Ajun, fetele nemăritate trebuie să pună într-un vas cu apă un fir de busuioc, o ramură de măr şi un ban, dimineaţa visându-l pe cel cu care se vor căsători,
  • persoanele blonde sau roşcate aduc ghinion, în timp ce cele brunete aduc noroc. La fel, dacă această prima persoană care intră în casa ta este bărbat e cu noroc, iar dacă e femeie, poartă ghinion.

Un an nou fericit!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s