E un adevăr!

Eram în staţie, aşteptând autobuzul… Mă uitam în jur şi am zărit nişte fetiţe, vreo 6 la număr (de altă etnie) ieşeau dintr-un supermaket. Merg pe stradă, îi ies în cale unui domn pensionar să le dea şi lor un bănuţ ceva. Domnul amabil, vorbeşte cu ele, le dă ce le dă (nu am putut observa), apoi îşi continuă calea. Una dintre ele se duce înapoi şi îi mai cere ceva. Acesta desface punga de la pâine şi împarte fiecăreia câte o felie de pâine. Pleacă toate…

După aproximativ un minut, două dintre ele, dă feliile celei mai mari, aceasta refuzându-le şi spunându-le, probabil să le mănânce. Ce credeţi că fac fiinţele astea (dacă le pot numi aşa…)? Se uită înapoi şi aruncă cu indignare feliile de pâine…

M-am uitat la ele şi mi s-a impregnat o pată de ură în suflet… de scârbă… săracul nene a dat din pâinea lui şi ele au aruncat feliile fără inimă… E un adevăr că sunt oameni săraci, copii fără niciun sprijin, dar când aruncă bucata de pâine dată cu milă…

Anunțuri

8 gânduri despre „E un adevăr!

  1. Sunt copii care chiar au nevoie de ajutor…si care il si primesc si accepta…dar sunt si cazuri ca cel pe care l’ai relatat tu…si din pacate din cauza lor…cei care chiar au nevoie de ajutor isi pierd credibilitatea…lumea ii baga in aceiasi oala pe toti ..

  2. Vor bani, genu’ asta de copii. Eu nu le dau in general pentru ca si mie mi s-a intamplat asa, i-am dat bani unei cersetoare si am urmarit-o sa vad ce face cu ei. Ea isi cumpara fain frumos tigari de la alimentara. Mai degraba dau unui batran sarac , Doamne iarta-ma.

    1. Nu-i credeam sfint si staim ca din cersetorie se castiga mai mult decat din munca, dar macar sa fi nu aruncat le cativa pasi de acel batran… Sa le fi aruncat daca le era, cand ajungeau „acasa”

  3. Am vazut si eu cazuri de genul acesta si aceleasi sentimente mi s-au trezit in suflet. Multi vor bani pentru tigari/bautura. Mancare nu vor pentru ca au. Meseria multora este cersitul si sunt multi care castiga mai bine decat un om care munceste 12ore/zi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s