Prea multe

Azi s-au întâmplat prea multe… Am terminat cursurile în cadrul facultăţii şi mi-a rămas doar pregătirea pentru sesiune… Nu ştiu dacă să fiu melancolică sau să afişez un zâmbet, pentru că a fost un an chiar frumos din multe puncte de vedere şi mi-e greu să mă despart de „el” pentru 4 luni… Până în anul 2 e timp mult şi mi se va face dor… Pot spune că am întâlnit persoane minunate care mi-au schimbat perspectiva asupra oamenilor (fiind dezamăgită de toţi). Am spus că nu mă mai implic să mai fiu prietenă cu cineva, să nu mă mai ataşez de cei din jur, dar nu m-am putut abţine să nu mă integrez într-un grup, chiar şi pentru trei ani, contează. Împreună, lucrurile sunt mai uşoare. Îmi vor lipsi multe…

Pe de altă parte, ploaia de azi a fost groaznică… De dimineaţă a fost frumos, apoi când să plec şi eu la facultate a pornit potopul… În oraş a fost jale… Din cer picuri imenşi se izbeau de asfalt, iar mai târziu s-a pornit piatra… M-am oprit într-un loc ca să se potolească ploaia, apoi am mers câţiva paşi într-o altă zonă… Pe stradă valuri mari de apă mişunau pe sub maşini, iar inundaţiile nu au încetat să apară… De-a lungul unor scări s-a format o minicascadă, traversând scările zgomotos. Am făcut mica greşeală să plec din locul în care mă aflam pentru a merge în locul stabilit şi am dat în râuleţul din stradă, udându-mă până la genunchi… A trebuit să mă întorc acasă, apoi din nou la facultate… Măcar la ora a doua să fiu prezentă…

Spre seară, aceeaşi melancolie şi aceleaşi gânduri de dor… O „despărţire” poate calma spiritele, de agitaţia din ultima perioadă… Poate aduce o schimbare de gânduri, de personalitate, linişte măcar pentru o perioadă…

Şi că tot sunt în tonalitate cu ploaia, mi-am amintit zilele trecute de o melodie:

Laura Stoica-Un actor grăbit

Anunțuri

10 gânduri despre „Prea multe

  1. Frumos . In ceea ce priveste oamenii, dezamagirile sunt inevitabile. Dar nu ai de unde sa stii care din ei te vor dezamagi si care nu, pana cand nu ii cunosti ! 🙂

  2. Oamenii razbunatori nu prea au prieteni. Daca te razbuni pe cineva, nu castigi decat multumirea de moment.
    Acum se pare ca a venit vara, poate scapam de ploi.

    1. :)) stiu ca razbunarea nu e buna… dar uneori invidia si rautatea ma schimba radical… Nu vreau nici eu sa fiu asa… Am trecut prea multe cu vederea:|

  3. Mereu o sa fie cineva care o sa ne dezamageasca…mereu o sa fie ceva/cineva de care sa ne fie dor…dar nu avem ce’i face…viata merge inainte cu tot cu lucrurile astea:p
    Daar priveste partea buna: a venit vara! :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s