Aberez…

Nu-mi plâng de milă, cum poate alţii înţeleg, nu sunt imatură, doar încerc să mă descarc printre rânduri… Încerc să înţeleg dacă nu cumva gândurile mele aberante conduc spre nebunie… Multora poate li se par nişte tâmpenii, cuvintele ataşate aici poate li se par minciuni… Nu sunt!

Încerc să găsesc modalităţi de a mă comporta normal, îmi impun să înfrunt lucrurile, să nu mă ascund de nimic, dar parcă de fiecare dată apare o barieră care mă face să mă abat de la ideile punctate… Fără să vreau, mă timorez… Îmi pierd curajul să mai acţionez, oricât mi-aş repeta cuvinte de încurajare. 😐 Mă consider o ciudată, fiindcă nu pot acţiona aşa cum ar trebui…

Să fie o fobie? Aseară am găsit un citat care suna aşa: „Curajul înseamnă să ştii de ce anume să nu îţi fie frică.” Dar eu parcă nu mă regăsesc în el… Oare de ce? Să fie de vină şi faptul că deciziile mele nu însemnau prea mult pentru părinţi? De fiecare dată a trebuit să fac totul în favoarea lor şi să renunţ la multe… Ştiu, sunt părinţii mei, nu-i judec, îmi vor binele, încearcă să mă protejeze. Am încercat să-i ascult, să-i fac să fie mândrii de mine… Dar şi protecţia asta obsesivă, deja îşi dezvăluie urmările… De ce nu-i pot înfrunta? De ce nu le pot spune STOP? Pentru că nu mă vor înţelege, pentru că mă vor judeca, pentru că vor lăsa loc pentru comparaţii aşa cum au făcut de atâtea ori?

Nu sunt o persoană negativistă, nici prea depresivă, ştiu să râd, să mă bucur de lucruri mici… Însă am nenumărate momente în care mă trezesc că nu ştiu ce e cu mine pe lumea asta, pur şi simplu mă întreb de ce trebuie să luptăm atât? Sunt atâtea întrebări fără răspuns, iar acestea nu vor veni doar pentru că vreau eu să le aflu…

Anunțuri

13 gânduri despre „Aberez…

  1. depinde de fiecare, unii zic ca eu curaj, altii zic ca nu … eu zic ca nu exista om curajos sau om las, ci doar „pot sa fac fata” si „nu vreau sa fac fata” 😀

  2. Curajul de a trai? Curajul de exista? Nee… Nu cred ca ai nevoie de curaj, ai nevoie de întelepciune. Iar despre gandurile astea „mai negre”….. Nu cred ca exista om sa nu le aibe, toti avem momente din astea! :))

  3. Curaj…
    E un cuavant frumos, dupa parerea mea dar cred ca degeaba ai curaj daca nu ai vointa :d
    Desigur, uneori curajul asta este insotit si de teama care poate strica totul.
    Eu cred ca important este sa faci ce iti spune inima si ce simti.Nu conteaza daca altora nu le place sau nu le convine.Poate ca unii spun ca ideea lor iti va aduce mult bine dar daca tie nu iti place e degeaba.Degeaba ai o viata perfecta construita pe ideile altora daca tu regreti ca nu ai facut ce vroiai sa faci cand aveai x ani.:d
    >:D<

  4. Le-ai spus parintilor ca nu esti multumita de ceea ce-au hotarat pentru tine? Ai deschis vreodata discutia asta? Pentru ca daca n-ai facut-o inca, ar fi cazul sa afle.

      1. Incearca sa porti o discutie cu parintii. Am sa-ti mai spun ceva. Insasi faptul ca vei vorbi si le vei spune si nemultumirile tale, chiar daca lucrurile vor ramane in acelasi stadiu, faptul ca ai vorbit, ca vor cunoaste care e situatia, te va ajuta mult. In primul rand pentru linistea ta interioara. Incearca 🙂 Te pup.

  5. Si eu cred ca totul pleaca de la faptul ca nu ai purtat o discutie serioasa cu parintii tai. Trebuie sa te cunoasca, sa stie ce te framanta si sa te accepte asa cum esti, cu bune si rele. Viata trece repede, iar regretele ca nu ai facut ce ai vrut si cand ai vrut iti vor innegura viitorul. Vei vedea ca este greu doar primul moment, cel in care deschizi discutia, apoi vorbele curg de la sine, indiferent cu cine vorbesti. Viata asta este doar a ta si doar tu decizi cum vrei sa o traiesti.
    Multumesc, mama, multumesc, tata, v-ati facut datoria, dar de acum eu sunt cea care tine frâiele. Simplu.

    1. Nici nu au incredere in mine, desi ar trebui sa o faca… Iar ce e mai grav (sau poate mi se pare) e ca mereu s-a lasat loc pentru comparatii… Uite X ce face, uite Y cum e… si tot asa…

  6. Eu cred ca parintii tai ar trebui sa te lase sa iei tu anumite decizii in viata; mai ales, ca ai deja o varsta, nu mai esti copil. trebuie sa iti spui cuvantul, ce vrei tu, sa nu decida mereu altii pentru tine. bineinteles, sfaturile sunt mereu bine-primite,dar tu hotarasti ce e bine pentru tine. grija obsesiva pentru un copil.. nu mi se pare normala. Tu decizi ce vrei sa faci:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s