Dimineaţă! O dimineaţă liniştită, doar vine weekend-ul aşteptat de toată lumea. Nici prea cald, nici prea frig, numai bine pentru relaxare. Soarele străpunge colţul ferestrei, lăsând razele să sfâşie perdeaua, să îmbrăţişeze camera. Dimineţile de toamnă sunt numai bune pentru a ieşi afară, a te aşeza pe scaun cu o ceaşcă de ceai, şi de a lăsa privirea să cuprindă lucrurile din jur, să capteze micile detalii şi gândurile zăpăcite să se rătăcească…
Azi, mă simt bine! M-a cuprins o stare calmă, deşi abia îmi controlez unele gânduri. Am reuşit în sfârşit să dorm şi să mă detaşez de prostiile obsesive ce au pus stăpânire pe mintea mea. Am dat din greşeli în greşeli şi parcă nu mă învăţ minte, mă încăpăţânez să cred că lucrurile se vor petrece cum vreau eu, dar de fapt iau altă cale. N-am să mă întristez, n-am de gând să las negativismul să pună străpânire pe mine. Am omis-o, n-am ce mai schimba acum…
Am înţeles că toate, absolut toate evenimentele au un scop să facă întâlnite şi nu trebuie să stau să caut motivul (fie bun sau rău), pentru care se întâmplă. Pur şi simplu aşa trebuie! Dacă am ştii răspunsul la toate, atunci care ar mai fi misterul?
Sunt în continuă schimbare, iar retragerea în pustietate cred mi-a făcut mai mult rău decât bine… m-a făcut să mă închid din nou în carapacea mea şi să nu permit noilor personaje să cunoască ceva despre mine. Un mod agresiv de a pune bariere între mine şi cei din jur, de fiecare dată intervine lipsa de încredere pe care nu o pot stăpâni, dar încep să cunosc oamenii, să îmi dau seama când cineva încearcă să mă evite sau are alte intenţii decât cele despre care vorbeşte.
Hey! Şi ceiuţul meu? Normal că nu l-a pregătit nimeni 😕 O zi senină să ai! 😉