Am atatea cuvinte in minte, incat nu stiu cu ce sa incep… Imi e un pic cam dor sa fiu prezenta aici, imi e un pic dor sa scriu, sa descriu scurte momente prin care trec…
Au trecut luni bune, pot spune, ani… si nu exagerez (abia daca am 10 articole in 3 ani).
Astazi, parca am reflectat putin si am realizat cat de mult timp a trecut – nu mai sunt aceeasi persoana care a pus in randuri primele postari pe aceasta pagina.
Astazi, nu mai sunt adolescenta ce-si facea iluzii zilnic si-i placea sa viseze. Ca orice om, m-am maturizat, insa am trecut printr-o maturizare dura, prin experiente dureroase…
Astazi, ma bucur ca am reusit sa infrant toate obstacolele, ca am reusit sa raman alaturi de persoana care avea cel mai mult nevoie de mine. Acum pot spune: „Da, exista finaluri fericite!”.
Ma bucur de prezent, desi a trebuit sa trec prin experiente dramatice (cel putin pt mine), ma bucur ca am invins si ca am avut alaturi de mine, niste persoane minunate care m-au sustinut de-a lungul acestei perioade, carora le voi ramane recunoscatoare vesnic.
AlyZ 
Draga mea, ma bucur ca totul e bine. De fapt stiu, am vazut. 🙂
Mai tii minte cand iti spuneam sa nu disperi? In noaptea asta mi-am amintit de discutii de-ale noastre de prin toamna lui 2012… asa ti-am cautat blogul si am ramas surprinsa sa gasesc ceva recent aici. Nu stiu cand au trecut mai mult de patru ani. Chiar nu stiu.
Deja cred ca am o luna de zile de cand nu am mai intrat pe blog… Deci se vede…
Am vazut notificarea in care eram anuntata ca blogul meu a implinit 5 anisori. nu pot sa cred…
Timpul trece, nu sta pe loc… 😦