Petrecere

Seară… Petrecere… Rând pe rând, invitaţii îşi fac apariţia, oaspeţii schiţează zâmbete (oarecum forţate), urând tuturor „Bun venit!”.

Ea s-a retras în separeu, aşteptând să sosească prietena ei din copilărie. Se anunţă o seară plină de energie, dorind să se distreze la maxim, doar ar fi distracţia înainte de plecare a prietenei ei la facultate. La câteva scaune distanţă, în colţ a apărut El. De data asta singur, oare cum a putut?

L-a ignorat, nu avea de ce să-l privească, dar cămaşa lui roşie îl aducea în prim plan. Nici nu a observat-o, şi ce dacă? Trebuia? Alţii au rămas cu privirea intactă, era îmbăcată destul de neobişnuit pentru stilul ei, feminină. Se aşezase pe scaun şi privea în gol pe geam, să vadă cine soseşte, dar nu se uita la el. Şi-a îndreptat privirea să o vadă, rămânând aşa preţ de câteva secunde şi a dat să zâmbească, dar ea şi-a întors capul, ignorându-l.

A sosit şi prietena ei, s-au agitat că nu avea unde să se aşeze şi a trebuit să stea în altă parte. Muzica îndemna picioarele la dans, deşi atmosfera era rece, fiecare o putea îmbuna după bunul plac alături de prieteni sau rude. Oamenii dansau, picioarele băteau betonul, tocuri sfâşiate, pantofi zgâriaţi… Au început şi ele să danseze, cu paşi stângaci, începători. Au râs, s-au împiedicat, au pierdut paşii, au prins gustul şi ritmul dansului.

Câteva ore mai târziu a venit şi a lui…

El a ieşit afară, vorbea cu prietenii, făceau poze; Ea dansa, trecea prin faţa lui, îşi mişca corpul în valuri, dorea să-l înnebunească. Voia să-i capteze atenţia, dar să nu-l bage în seamă, doar să-l tachineze, deşi era conştientă că face mai mult rău decât bine… Îi era interzis, era o greşeală să facă asta, dar nu se putea abţine, monstruleţul din inima ei zgâria pereţii potolindu-şi setea, văzându-l cum se amăgeşte şi el. Ştia că îi urmăreşte fiecare mişcare, îl vedea că o studiază, ochii îi fugeau printre oameni doar s-o zărească, apoi îi zâmbea seducător, însă Ea se prefăcea că nu-l vede, sau dacă li se întâlneau ochii, îşi muta privirea, voia să-i arate că e fericită şi fără el, voia să demonstreze că nu s-a terminat lumea când a plecat.

Şi n-a fost singurul moment în care a făcut asta, n-a fost singurul moment în care şi-a afişat zâmbete energice şi pline de viaţă şi nu doar ca să-i facă în ciudă. Simţea că e diabolică, că devine un personaj fără scrupule, se simţea ciudat, dar asta o făcea să aibă încredere în ea, să nu mai ţină cont de nimeni, nu-i păsa de ce cred cei din jur, nu ştiau oamenii ce-i în sufletul ei, nu făcea nimic rău.

A fost luată la întrebări, întrebări cam incomode, deja erau mulţi care ştiau ce-a fost, dar până la urmă, nu era ceva de rău, doar n-a omorât pe nimeni, iar acum cu siguranţă nu va acţiona într-o direcţie greşită din mai multe motive. Ştia că toate au rămas în urmă, ştia situaţia încurcată care se crease şi care trebuia să rămână aşa pentru binele tuturor…

***[Doar gânduri-imaginaţie]