Rănită

I-ai rănit sufletul… aşa cum au făcut-o şi alţii, sau mai rău… I-ai captivat atenţia şi ai făcut-o să uite de toţi cei din jur, i-ai cerut să aibe încredere, deşi vedeai nesiguranţa din ochii ei… Ai încântat-o cu vorbe, rostindu-le în cele mai potrivite momente, uimind-o… Poate ea nu ţi-a răspuns astfel, nu ţi-a răspuns cuvintelor, dar a lăsat de înţeles prin gesturi şi prin fapte, puteai citi totul în ochii ei…

Aşteaptă, deşi ştie că e în zadar, nu vrea să mai continue aşa, fără niciun rost… I-ai lăsat sufletul asemeni unei ancore în oceanul îngheţat… Vrea să aibă putere să şteargă totul, să nu-şi mai amintească nici măcar un zâmbet provocat de tine, dar ştie că nu poate… şi tot ce poate să facă e să te lase în urmă, pentru că se pare că nu vrei să ai timp pentru ea… poate doar să se ocupe de viitorul ei…

Şi-n clipele libere, în clipele când vrea să se odihnească, gândurile năpustesc asupra ei, o cicălesc, o fac să regrete clipele, pentru că în fond i-au dăruit prea puţine bucurii… O transformă, o fac să îşi distrugă sufletul, să pună bariere între ea şi cei din jur… să stea la distanţă de toţi cei care încearcă să se apropie de ea… Nu mai are încredere şi nu eşti doar tu vinovat, dar lucrul ăsta o determină şi mai mult să se închidă în cochilia ei…