Peisajul oraşului se făleşte în depărtare. Soarele pronunţă conturul verde al pădurii ce-l înconjoară şi al râului ce şerpuieşte în trecere, făcându-l să strălucească ca un diamant. Amintirile curg, locurile prin care trec zilnic determină creierul să scotocescă în arhiva lăsată de izbelişte, undeva în întuneric, într-un loc împăienjenit de gânduri înlocuite.
Sunt prea multe, cum să le ţii minte pe toate? Sunt anii care le fac să se rătăcească, ori le obligă să se arunce în gol, de pe marginea creierului pentru uitare. Necesită să fie aruncate, nu pot crea durere la infinit.
*** Imagine proprie
AlyZ 
marunte, marunte dar atat de … complexe 😀
Mulţumesc 😀
Nu pot sa cred cat de frumos poti scrie, ai un talent minunat
Multumesc! O zi frumoasa!
ai asezat super randurile de mai sus !
Multumesc!
E drept, mai „aruncam” peste bord din ganduri, amintiri…dar unele se incapataneaza. Nu vor sa fie aruncate…sunt chiar cele dureroase.
Inevitabil, acelea vor face paienjeni prin creier :))