Crezul tău la 5, 15 şi 25 de ani

Răsfoind pe bloguleţe, am găsit acest articol „Crezul la 5, 15, 25 de ani” care mi-a plăcut şi m-a convins să realizez un articol pe această temă. 😀

5 ani: Credeam în Moş Crăciun ca fiecare copil, tot sperând că-mi va aduce o păpuşă care vorbeşte. Tare dezamăgită am fost după un an, când i-am văzut barba şi haina aşezate frumuşel pe un scaun, iar „moşulică” servea masa cu noi. Cineva mi-a zis că luna e făcută din brânză şi tot încercam să-mi imaginez cum puteau şoriceii să ajungă la ea. De asemenea, a fost prima dată când mi s-a părut că luna are chip blând de femeie.

15 ani: Credeam că sunt urâtă, credeam că nu voi lua examenul de capacitate, credeam în prietenia care durează veşnic şi nu voi pierde niciodată legatura dintre mine şi „sora” (vecina mea din copilărie).

25 ani: nu ştiu ce aş crede peste 5 ani… dar acum încă cred că luna are chip uman, cred că prietenii sunt puţini şi rareori sunt lângă tine când vrei să-ţi verşi oful, cred că nu mă pot integra în lumea asta, că e prea dură pentru mine… iar în urma eşecurilor să nu am vreo cădere din care să nu-mi mai pot reveni…